Anterior supranumită Insula Iadului datorită caracteristicilor sale geologice specifice – vulcanul El Teide fiind cel mai înalt munte din întreaga Spanie, şi este încă activ – Tenerife a reuşit să devină, de fapt, un paradis turistic. Şi, într-adevăr, este un paradis, de vreme ce insula este faimoasă pentru diversitatea sa ecologică şi pentru numeroasele specii endemice care trăiesc pe ea.
În plus, combinaţia de peisaj terestru şi de peisaj marin, care este atât spectaculoasă – având în vedere duritatea regiunilor montane – şi blândă – o dată ce turistul ajunge în zona calmelor plaje din sudul insulei Tenerife – întregeşte deja nepreţuitul inventar natural şi turistic al insulei.
În ciuda populaţiei iberice din ziua de azi, Tenerife a fost iniţial locuită de un popor numit Guanche, ale cărui trăsături fizice semănau mai mult cu cele caracteristice omului scandinav. Se ştie că primele lor aşezări au fost întemeiate în jur de 200 î.H. Însă, abia în secolul al XV-lea istoria insulei Tenerife a început să fie parte a glorioasei istorii a Spaniei, când Spania a obţinut dominaţia asupra insulei. Oricum, câteva încercări din partea altor puteri politice ale lumii au fost făcute cu scopul de a cuceri insula, iar dintre acestea, cea mai semnificativă este a Angliei, în secolul al XVIII-lea. În prezent, Tenerife împarte, prin a sa Santa Cruz de Tenerife, capitala întregii comunităţi autonome a Insulelor Canare, împreună cu Las Palmas de Gran Canaria.
În ciuda faptului că insula este, turistic vorbind, împărţită în nord şi sud – partea nordică fiind mai populară printre vizitatorii care se aşteaptă la o experienţă mai curând amplă a naturii, iar partea sudică (Playa de las Americas) fiind aleasă de către cei care nu vor altceva decât soare, plajă, nisip şi valuri – ar trebui să se ştie că din punctul de vedere al cazării nu există nici o diferenţiere în ceea ce priveşte eficienţa şi calitatea. Având în vedere că turismul este principala ramură economică în urma căreia Tenerife prosperă, este foarte puţin probabil ca cazarea să ridice probleme, de vreme ce serviciile de cazare (hoteluri, vile, bungalow-uri) reprezintă un element de primă importanţă al turismului însuşi.
Fiind renumită în toată lumea pentru luxurianta sa paradă a naturii, Tenerife prezintă şi o ofertă gastronomică copleşitor de bogată. Anumite feluri sunt de origine spaniolă, precum tapas sau tortilla; însă, nu este o exagerare a afirma că Tenerife are o identitate culinară solidă, constând din feluri de mâncare pe bază de peşte – în această privinţă, trebuie menţionat că insula este extrem de semnificativă în calitatea sa de zonă principală de pescuit a întregii Spanii – dar şi carnea este preferată printre localnici. Astfel, tacos de porc merită notat. Dar Tenerife vine şi cu o specialitate locală numită cartofi zbârciţi (papas arrugadas), şi cu o producţie impresionantă de brânză. Mojo şi salmorejo sunt două dintre cele mai populare sosuri. În cele din urmă, vinul nu ar trebui omis, de vreme ce Tenerife are o tradiţie de 5 secole de producere a acestui deliciu bahic.
Capitala din Tenerife, anume, Santa Cruz de Tenerife, este, în parte, un Sit al Patrimoniului UNESCO, datorită diversităţii şi singularităţii ecologice; astfel, se dovedeşte că o excursie la Santa Cruz merită făcută. Muntele El Teide este şi el un imperativ, de vreme ce este un vulcan cvasi inactiv şi, tot din această prinvinţă, întreaga ofertă montană a insulei Tenerife – de exemplu, masivul Anaga, masivul Teno, masivul Adeja – ar trebui verificată: nici un turist nu va fi dezamăgit. Însă, bogăţia naturală este pusă în oglindă de generozitatea lucrării omului, construite în timp: Catedrala San Cristobal de La Laguna, Bazilica Doamna Noastră de la Candelaria sau Biserica Concepţiei de la Santa Cruz. Siturile arheologice care datează din epoca guanchilor şi Piramidele Guimar rotunjesc tabloul obiectivelor, dar, departe de a fi completă, lista ar trebui să cuprindă şi Muzeul Naturii şi al Omului, Muzeul Istoriei Tenerife, Muzeul Arheologic din Puerto de la Cruz, sau Muezul de Antropologie din Tenerife.
Fără îndoială, Carnavalul din Santa Cruz de Tenerife merită frecventat, de vreme ce este o manifestare considerată a fi un Festival de Interes Turistic Internaţional: este extrem de aşteptat de către localnici, şi atrage un mare flux de turişti. Însă, turiştii ar trebui să ştie că cele mai multe evenimente locale sunt de natură religioasă. Paştele, de exemplu, este cel mai important moment din calendarul religios, şi ar trebui cunoscut de către vizitatorii care vor să ia contact cu cultura locală.
Tenerife este cea mai mare dintre toate Insulele Canare, însă contrar unei prime impresii, nu este o epitomă a arhipelagului.
Pentru o impresie adecvată despre Insulele Canare, Gran Canaria ar trebui să fie şi ea vizitată. Doar este, în cele din urmă, Continentul în Miniatură al Spaniei, ceea ce nu este un supranume dat fără justificare, ci o expresie a ceea ce Gran Canaria este cu adevărat.
Lanzarote este, în mod paradoxal, un loc al trândăviei şi al statului la soare, precum şi al provocărilor în momentul înfruntării naturii bogate şi neîmblânzite pentru care Lanzarote a fost declarată rezervaţie a patrimoniului UNESCO.
Cu privire la Fuerteventura, aceasta este întrecută în materie de dimensiuni doar de Tenerife. Oricum, din punct de vedere turistic, este una dintre cele mai bine cotate, ceea ce spune destule despre tipul de oportunităţi cu care toţi vizitatorii sunt întâmpinaţi odată ajunşi în Fuerteventura.