Insula Tenerife are peste 140 de plaje naturale si artificiale, majoritatea cu nisip negru de origine vulcanica, dar si cateva cu nisip auriu. In anul 2008, sapte plaje ale insulei au fost premiate cu Steagul Albastru (Bandera Azul ) de catre Fundatia Europeana pentru Educatie Ecologica. Acestea sunt El Medano, Leocadio Machado, Las Vistas, La Arena, El Socorro, Playa Jardin, si La Arena si au primit aceasta distinctie intru-cat au indeplinit standardele europene de securitate, calitate a apei, a serviciilor de curatenie de pe plaje si de informare si educare ecologica.
Playa de las Terasitas se afla la doar sapte kilometri nord de capitala Santa Cruz de Tenerife, in cartierul San Andres si este o plaja artificiala care a fost extinsa in 1973, prin aducerea de nisip din Sahara. Este o plaja foarte populara care atrage atat localnici, cat si turisti. Poti veni aici cu familia, dar si cu prietenii si mereu vei gasi ceva atractiv de facut, fie ca alegi sa te bucuri de apa cristalina, de soarele arzator, sau preferi sa practici sport ori sa stai la una dintre numeroasele terase care o marginesc. Avand o lungime de un kilometru si jumatate, plaja cu nisip auriu si presarata cu palmieri este cea mai atractiva din zona. Aici sunt puse la dispozitia turistilor dusuri, vestiare, chiar si sezlonguri. Exista, de asemenea, un dig care protejeaza inotatorii de curentii puternici si de valuri. Plaja Las Teresitas se afla in curs de modernizare, noul proiect fiind conceput de renumitul arhitect francez, Dominique Perrault.
Playa de las Americas reprezinta un important centru turistic, situat in sud- estul insulei, intre orasele Arona si Adeje. Plaja se afla in cea mai faimoasa zona turistica- Costa Adeje. In aceasta zona se practica sporturi nautice si de asemenea, in larg, turistii pot vedea delfini. O caracteristica a acestei locatii cu o infrastructura moderna este aceea ca numeroasele plaje care o compun sunt amplasate la o distanta foarte mica, permitandu-va astfel sa cunoasteti mai multe locuri.
Playa de Los Cristianos este situata in zona portuara si are in componenta si Playa de las Vistas, care uneste plaja Playa de las Americas si Playa de Los Cristianos. In urma cu ceva timp in acest loc era doar un sat de pescari, dar astazi a devenit una dintre cele mai mari zone de vacanta. Pe aceasta plaja care poate fi vizitata pe tot parcursul anului, nu poti cunoaste plictiseala, intru-cat aici au mereu loc spectacole de dans, film sau teatru. Fiind o plaja foarte larga este potrivita mai ales pentru familiile cu copii.
Playa de las Galletas se gaseste in sudul extrem al insulei si se invecineaza cu hoteluri impresionante si numeroase centre sportive. Desi destul de lunga, avand cca 240 de m, aceasta plaja este destul de ingusta. Aici, vizitatorii se pot bucura de apa cristalina si de asemenea se vor putea rasfata cu preparatele culinare si mai ales de specialitatile din peste.
Playa El Medano este o plaja perfecta pentru cei pasionati de windsurfing. Amplasata in apropierea aeroportului Tenerife Sud, in zona Cabo San Lucas, aceasta plaja cu nisip negru gazduieste an de an competii nationale, dar si internationale, de windsurf sau kitesurf. Plaja Medano este cea mai sigura plaja, dar si cea mai populara. Aici turistii nu se pot plictisi, pentru ca in permanenta vor gasi cate ceva interesant de facut: volei pe plaja, plimbari cu caiacul, aventura cu sky-jetul, parasailing, ori excursii pe apa cu catamaranul. Hotelurile, barurile si restaurantele din aceasta zona sunt in permanenta competitie, oferind cele mai bune servicii si conditii turistilor.
Playa Jardin este o plaja de origine vulcanica situata in nordul insulei Tenerife, pe coasta statiunii Puerto de la Cruz si in vecinatatea faimosului parc Loro. Plaja Jardin ofera turistilor o gama larga de facilitati: de la centre de scufundari, pana la scoli de inot si sporturi de apa. Zona de inot a plajei este protejata de curentii puternici si de valurile inalte printr-un dig orizontal. Frumusetea naturala a locului este creata de numeroasele gradini ce se intind de-a lungul plajei, de aici si numele de “Jardin” Beach.
El Bollullo este o plaja situata in La Orotava. Este o plaja retrasa, cu nisip vulcanic, recunoscuta pentru curatenia apei si atmosfera relaxanta. Se poate ajunge aici mergand dinspre Puerto de la Cruz, prin plantatia de bananieri si apoi pe stanci, circa 45 de minute, cu masina sau chiar cu taxiul, o cursa ajungand pana la cinci euro. O terasa ofera bauturi si mancaruri simple, chiar pe plaja.
Playa de los Patos este situata in apropiere de plaja El Bollullo, in nordul insulei Tenerife. Este o plaja naturala, mare, cu nisip negru, preferata de nudisti, dar si de surferi pentru ca aceasta zona este recunoscuta pentru valurile puternice.
Playa San Marcos se afla la marginea unui sat de pescari, la 20 km vest de Puerto de la Cruz. Cu exceptia weekend-urilor, aceasta plaja cu nisip negru este una linistita si libera, fiind ideala pentru momentele in care vreti sa va plimbati, sa fiti alaturi de familie sau pur si simplu sa va relaxati. Daca ati ales sa mergeti pe aceasta plaja, veti fi incantat de micile restaurante care o impanzesc si care va ofera meniuri foarte variate. Aceasta plaja este bine adapostita de vant datorita pozitiei sale, dar inca este in stadiu de dezvoltare.
Playa de Los Gigantes este situata in nord-vestul insulei, pe coasta orasului Santiago del Teide. Plaja are dimensiuni destul de mici in comparatie cu orasul, dar compenseaza prin peisajul este uimitor pe care il ofera. Pe aceasta plaja veti gasi o gama completa de servicii, de la inchirieri de sezlonguri pana la dusuri.
Lago de Martianez este un complex public din Costa Martinez, mandria orasului Puerto de la Cruz. Arhitectura complexului a fost adaptata la cea a orasului, si completata cu sculpturi originale, dar si unele elemente de horticultura, iar punctul cel mai atractiv este reprezentat de lacul artificial care contine peste 27.000 m3 de apa de mare.
